Cu mult timp în urmă îmi întrebam audiența, pe cei trei oameni care mă citeau, mai exact, de ce zâmbesc. N-am primit multe raspunsuri, sau, cel puțin, nu în scris. Astăzi vreau să întreb audiența, adică tot trei oameni, cui și de ce sunt recunoscători. Și mergând pe principiul “puterea exemplului” am să încep eu.
Sunt recunoscătoare cuiva de sus pentru viața pe care o duc. Nu mi-am împlinit toate visele, dar cu siguranță am început cu dreptul.
Sunt recunoscătoare oamenilor din viața mea care mă ajută să trec peste obstacole incredibil de înalte, deși eu măsor cu totul 1.61.
Sunt recunoscătoare vieții pentru că m-am născut într-o familie de departe anormală, de la care am învațat cât este de important să rămâi în picioare chiar și cand lumea ta este pe dos.
Sunt recunoscătoare prietenilor, ăia așa puțini, care mă fac să zâmbesc în fiecare zi, care nu mă judecă pentru alegerile făcute, care mă acceptă pentru ceea ce sunt și nu pentru ce-ar trebui să fiu.
Naturii aș mai avea să-i spun câteva chestii, dar prefer să rămână un mister de ce se coloreaza frunzele atât de frumos toamna (și nu, nu vreau să pun mâna pe o carte de biologie). În schimb aș vrea să-i mulțumesc ei, naturii, pentru acest spectacol pe care mi-l oferă de 23 de ani.
Mai sunt recunoscătoare Universului pentru că îmi dă oportunitatea să cunosc în fiecare zi oameni de la care învăț puțin despre mine și puțin despre ei.
Mă opresc aici, deși mai am un milion de alte lucruri pentru care să fiu recunoscătoare…
